Lecții de meșterit
Pentru această temă m-am adaptat predării la distanță, anunțând din timp materialele necesare. Am ținut cont că elevii nu pot avea lut pentru ceramică, de aceea le-am recomandat plastilina – un material pe care copiii îl au la îndemână.
Astfel, am ridicat cu mâna un vas pentru a învăța pașii de execuție, inspirați în creație din modelele din vasele de ceramică tip Cucuteni pe care le-am prezentat la începutul orei.
Pe tot parcursul orei am lucrat odată cu micii meșteri, verificând și încurajând totodată. Creativitatea și amprenta personală sunt foarte importante, ceea ce s-a și văzut în obiectele finale realizate de elevi.